Atmosferă explozivă aseară la concertul Erique Iglesias de la Romexpo. Aflat din nou în București, după concertul din 2002 și Revelionul de la Romexpo din 2009, Enrique Iglesias a reuşit să încălzească sala chiar dacă fanii erau ceva mai obosiţi după orele petrecute în picioare în aşteptarea celebrei vedete. Îmbrăcat lejer și cu nelipsita şapcă, solistul a urcat pe scena de la Romexpo, un pic după ora 21:00, deși pe bilet era trecută ora 20:00, iar porţile se deschiseseră de la ora 19.00. Pentru a prinde un loc în faţă, admiratorii veniseră însă cu mult înainte. Atmosfera a fost întreținută de un DJ, iar de întârziere au profitat organizatorii care au reuşit să vândă câteva sute de bilete chiar şi înainte de spectacol.
Enrique s-a ţinut de cuvânt şi a făcut, cum promisese cu câteva zile înainte de a veni la Bucureşti, un show de zile mari. S-a comportat extrem de natural, a dansat, a cântat cu publicul, a făcut baie de mulţime şi a interpretat cele mai cunoscute hituri. Nu au lipsit jocurile de lumini, exploziile de confeti şi chiar baloanele imense pe care era inscripţionat numele turneului "Sex and Love". Entuziasmat de marea de oameni care-l aclamau cu patos, starul a salutat de câteva ori Bucureştiul, a subliniat că vine pentru a treia oară în România şi a enumerat fiecare dată. Apoi a luat alături de el, ca să-i fie partener de scenă pentru melodia "Stand By Me", un băiat din Focşani, Valentin. Norocosul fan a ciocnit un pahar cu spaniol şi l-a învăţat pe să spună în română “bună” şi “salut”.
A cântat bolnav
Românii l-au impresionat pe Enrique. Au cântat alături de el fiecare melodie şi au ştiut versurile fără să se încurce. La întrebarea starului dacă ştiu limba spaniolă, aproape un sfert au ridicat mâna. “I am in Romania and is fuking crazy”, a spus Enrique, apoi s-a aşezat în genunchi şi a salutat publicul. O admiratoare a remarcat cu această ocazie că purta chiloţi roşii.
Surpriza a venit puţin mai târziu când el a dezvăluit că, doar cu câteva ore înainte de spectacol se simţea rău, avea migrenă şi febră mare. “Romania, mă simt acum cât de se poate de bine. Sunteţi incredibili! În urmă cu trei ore eram bolnav, dar voi m-aţi readus la viaţă”. A adăugat apoi în română: “Te iubesc România! Mulţumesc!”. Show-ul s-a terminat după ora 22.30.
La evenimentul de joi seară au participat și câteva vedete autothtone. Cum nu a existat o zonă VIP, starurile s-au plimbat printre mulţime şi s-au odihnit pe scări. Printre ei i-am recunoscut pe Andra, Alina Plugaru, Dan Capatos cu soţia, Iuliana Marciuc cu fiul ei, dar şi pe medicul Mihaela Bilic şi membrul CNA, Lorand Turos.
Entuziasm mare după concertul lui Enrique şi, pentru că pe 8 mai artistul a împlinit 41 de ani. i-au adus cadouri pe care staff-ul vedetei le-a dus la el în cabină. Încântaţi de succesul concertului au fost şi vânzătorii. Berea a curs din belşug, s-au vândut bine micii şi îngheţata, dar şi tricourile inscripţionate, la 80 de lei bucata.
Toţi trei artiştii din familia Iglesias sunt în România. Julio şi Julio Iglesias Jr. au cântat pe 11 mai la Iaşi, iar sâmbătă au concert la Timişoara. Enrique a sosit şi el tot miercuri în România.
The post Reacţia lui Enrique Iglesias după concertul de la Romexpo: “Sunteţi incredibili!” appeared first on Evz Monden.